Showing posts with label Sensitive skin. Show all posts
Showing posts with label Sensitive skin. Show all posts

Tuesday, July 15, 2014


Bună tuturor!


Suntem aproape de mijlocul lunii Iulie și vara și-a intrat încet, încet în drepturi, chiar dacă la început s-a arătat timidă, iar ploile n-au mai contenit. Cu siguranță, acum că ați scăpat de examene (fie ele de bacalaureat, fie cele de la facultate), sesiuni de licențe sau disertații, acum că sunteți în concediu, sau vă zboară gândul la vacanță, că sunteți pe o terasă și savurați o limonadă rece, sau la mare pe nisipul cel înfierbântat, pe pisc de munte admirând natura, sau la ștrand la o bălăceală, NU UITAȚI să vă protejați pielea de razele soarelui. Protecția solară este extrem de importantă în orice anotimp, și, așa cum v-am mai spus, trebuie să înțelegem că soarele este unul dintre pricipalii factori care mențin viața pe Pământ, dar, în același timp, este și unul dintre factorii cauzatori ai îmbătrânirii pielii, vrem nu vrem trebuie să fim conștienți de asta. 

Soarele poate fi și prietenul nostru cel bun, dacă știm cum să îi permitem acest lucru, aici reamintesc:  protecția prin folosirea de creme cu factor de protecție adecvat, pe care să le alternăm în funcție de sezon (eu, spre exemplu, în sezonul cald, folosesc creme cu factor de protecție solară de la 50 în sus, iar în sezonul rece, nu scad factorul sub 30!), evitarea expunerii îndelungate la soare, mai ales când nivelul de radiații este la cote maxime, purtarea de haine de protecție (da, există, haine care protejează împotriva radiațiilor solare), a ochelarilor de soare, a pălăriei.

Sunt tare bucuroasă să vă anunț că m-am numărat printre câștigătoarele campaniei de testare a noii game de produse lansată de Eucerin, cu acest articol - gamă dedicată persoanele care suferă de alergie solară - gama Eucerin Sun- Allergy Protection. Astfel, a ajuns și la mine un kit format din:
  • Gelul cremă împotriva alergiilor solare FPS 25 
  • Spray-ul transparent de protecție solară cu FPS 50 
  • Gelul-cremă după plajă împotriva alergiilor solare

Inovația acestor produse, stă în formula avansată care are la bază două ingrediente active menite să lupte împotriva alergiilor solare. Este vorba despre:
  • Alpha-Glucosilrutin (AGR) - un flavonoid obținut din arborele Pulmeria şi modificat biotehnologic pentru ca proprietățile sale antioxidante să limiteze formarea radicalilor liberi.  
  • Licochalcone A - un ingredient natural extras din rădăcina de lemn dulce care, în urma numeroaselor studii clinice, s-a dovedit a avea multiple efecte benefice asupra pielii (rol anti-oxidant, anti-iritant, anti-inflamator).


Eucerin, sensitive skin, sun protection


Așa cum soarele mângâie gingaș cu razele sale frunzele acestei plante, oferindu-i hrana necesară pentru supraviețuire, am început și eu testarea noilor produse Eucerin pentru a mă reîmprieteni cu acesta.


Eucerin, sensitive skin, sun protection


După cum veți observa aceste produse vin în ambalaje practice, ergonomice, astfel concepute încât să permită o dozare optimă a produsului.

  • Gelul cremă împotriva alergiilor solare FPS 25 - ”conferă protecție medie UVA/UVB (în conformitate cu recomandările UE) pentru pielea predispusă la alergii solare. Protecție dovedită împotriva alergiilor cum ar fi erupția polimorfă la lumină (EPL) sau acneea estivală.”
Eu am perceput acest produs ca fiind o cremă cu o textură lejeră, cu un miros discret, care pătrunde repede în piele. Mi-a plăcut faptul că pielea nu a rămas lipicioasă după aplicarea acesteia (am oroare de astfel de creme!) și nici nu a lăsat urme albe. Nu mi-a pătat hainele. Deși această cremă este rezistentă la apă, eu aș recomanda reaplicarea ei ori de câte ori s-a intrat în contact cu apa, chiar și în cazul transpirației. Deoarece are un factor de protecție mai mic, eu am ales să folosesc acest produs în zilele când evit expunerea prelungită la soare.

  • Spray-ul transparent de protecție solară cu FPS 50  - ”oferă o protecție mare pentru corp. Datorită formulei lejere, este cel mai indicat şi pentru pielea acoperită de păr şi predispusă la acnee. Filtrele foarte eficiente UVA/ UVB (corespunzătoare standardelor UE) şi protecția suplimentară a celulelor din profunzime cu extract de rădăcină de lemn dulce garantează protecția împotriva deteriorării pielii induse de razele UV. Pielea este complet protejată - chiar şi în straturile profunde ale epidermei.” 
Acesta a fost produsul care mi-a stârnit cel mai mult curiozitatea. Este un fluid transparent, cu un miros plăcut, o textură lejeră, ce se absoarbe rapid în piele. Mi-a plăcut faptul că nu este un produs lipicios. Pompița din dotare permite o aplicare precisă. Din nou, recomand reaplicarea produsului ori de câte ori s-a intrat în contact cu apa, chiar și în cazul transpirației. Factorul de protecție mare îl recomandă ca un produs ideal pentru activitățile în aer liber.

  • Gelul-crema după plajă împotriva alergiilor solare -Ingrediente active: Alpha-Glucosilrutin (AGR), un puternic antioxidant obținut din plante, care împreuna cu vitamina E întărește sistemul de apărare propriu pielii împotriva radicalilor liberi, pe măsură ce cantitatea de radicali liberi nocivi crește din nou. Promite să ofere o îngrijire adecvată ce calmează și regenerează pielea afectată de soare.”
Acest produs are o textură de gel, care se aplică cu ușurință și intră repede în piele. Mirosul este unul plăcut. Îmi place tare mult efectul său răcoritor asupra pielii mele. Tind să cred că acest produs are și proprietăți de hidratare, căci pielea mea, de obicei uscată, îmi rămâne catifelată, plăcută la atingere. Îmi plac mult produsele care au o astfel de textură, sunt o adevărată binecuvântare de folosit după expunerea la soare. 


Pe final de împărtășit impresii, aș vrea să închei cu câteva concluzii:
  • produsele Eucerin au la bază ingrediente active menite să lupte împotriva alergiilor solare
  • ambalaje practice și ergonomice
  • produse cu texturi lejere ce pătrund ușor în piele
  • nu lasă pielea lipicioasă, nici urme albe
  • aplicate corespunzător protejează pielea de efectele nocive ale soarelui
  • produsele conțin alcool (personal evit aplicarea lor pe față, aplic doar pe corp)
  
CONCURS

Veștile bune se împart mereu cu prietenii, așa că, dragii mei, v-am pregătit și vouă o surpriză, mai bine zis 3. Veți putea câștiga și voi unul din cele 3 kit-uri cu noile produse Eucerin, ca și al meu, dacă respectați câteva reguli simple:
  • Să mă urmăriți în mod PUBLIC prin GFC (Google Friend Connect) - în partea dreaptă găsiți pe fundal albastru ”Înscrieți-vă pe acest site”, urmați instrucțiunile și optați pentru a mă urmări ”în mod public”
  • Să răspundeți la întrebarea: De ce îți dorești produsele din gama Eucerin Sun?
Nimic mai simplu, nu-i așa?

Dacă doriți ȘANSE ÎN PLUS, OPȚIONAL mai puteți (repet, NU E OBLIGATORIU!):
  • Să dați like paginii de Facebook a blogului aici
  • Să dați share acestei postări pe pagina voastră de Facebook, să vadă și prietenii voștri acest concurs și să-mi lăsați linkul doveditor. ATENȚIE: postarea trebuie să fie PUBLICĂ pentru ca eu să o pot vedea

Ca să vă ajut, vă dau un exemplu cum ar trebui să arate comentariul vostru:

GFC id: 
Răspunsul la întrebarea: De ce îți dorești produsele din gama Eucerin Sun?  
Opțional  (+2 șanse): Facebook like:
                (+2 șanse): Facebook share:
 
DURATA: giveaway-ul începe azi, 15.07 şi se încheie pe 29.07, orele 24.00.


DISCLAIMER!
  • Aceste premii vă sunt oferite de către sponsorul giveaway-ului Eucerin Romania.  
  • Concursul este deschis tuturor persoanelor de cetățenie română sau care pot primi premiul la o adresă din România.
  • Toate persoanele care nu respectă REGULILE OBLIGATORII vor fi descalificate. 
  • Acest concurs se desfășoară pe mai multe bloguri, puteți să vă înscrieți pe toate blogurile participante,  dar veți câștiga doar o singură dată.
  • Durata desfășurării concursului a fost amintită mai sus.
  • Vom avea 3 câștigători.
  • Voi afișa câștigătorii în maximum 3 zile de la terminarea giveaway-ului.
  • Odată anunțați, aceștia au la dispoziție 48 de ore pentru a mă contacta. În cazul în care nu primesc niciun răspuns, voi alege alte persoane.
  • Pentru neclarități, probleme întâmpinate pe parcurs, vă rog să-mi scrieți un e-mail la contactrallybeauty@yahoo.com.
  • Nu doresc certuri, cuvinte triviale, scandal, luați-o cum vreți, atât pe acest blog, cât și pe pagina de Facebook aferentă blogului. Vă rog să fim fair-play și să ne respectăm! 
  • NIMENI NU VĂ OBLIGĂ SĂ PARTICIPAȚI! CUI NU ÎI CONVIN REGULILE, ÎI ROG SĂ NU PARTICIPE!


Așadar, vă doresc multă baftă și să curgă înscrierile!

A voastră,
Rally


UPDATE:  
Știu că așteptați cu nerăbdare să aflați dacă vă numărați printre cei 3 norocoși care vor intra în posesia unui kit Eucerin Sun Allergy Protection, așa că nu am să o lungesc prea mult. Vreau să menționez doar faptul că mi-ar fi plăcut să acordați o mai mare atenție regulilor, mai ales că au fost așa de puține (doar două!) și simple. Listele cu participanții validați la acest concurs le găsiți aici (click pe listele recent adăugate!)

Câștigătoarele kit-urilor Eucerin Sun Allergy Protection sunt:

59 - Brindușa Aleculesei
134 - Adina Gavriloi
304 - Ana-Maria Ionescu

Felicitări tuturor! Să vă bucurați de vară și să aveți grijă mereu de pielea voastră!


Veți fi contactate de către sponsor pentru a vi se explica modalitățile de intrare în posesia premiilor. 
Celor care nu le-a surâs norocul le transmit să nu fie triști, deoarece plănuiesc și alte surprize frumoase pe viitor. Fiți cu ochii pe blog!

Friday, June 27, 2014


Bună tuturor!


Trebuie neapărat să împărtășesc cu voi o veste foarte bună: Bioderma lansează luna aceasta un nou produs revoluționar - Sensibio Tolerance Plus+ - pentru noi cele cu tenul sensibil și intolerant la stimulii din mediul înconjurător. Astfel, acest nou produs inovator realizat de Laboratoarele Dermatologice Bioderma ”este singurul tratament care, grație brevetului Neurocontrol, blocheză originea intoleranței cutanate.”

 
Bioderma, sensitive skin


Iată și câteva informații oficiale despre acest nou produs:


Sensibio Tolerance Plus+: 
  • are acțiune calmantă IMEDIATĂ, reduce senzația de înțepătură cu 98% după doar 15 minute de la aplicare;
  • și acțiune preventivă: întărește rezistența pielii, reducând cu 62% reactivitatea în ziua 28 de tratament;
  • asigură o toleranță perfectă:  nu conține parfum, conservanți și parabeni, flaconul este închis ermetic și are o listă minimă de ingrediente;
  • este singurul tratament care blochează biologic originea intoleranței cutanate și oferă un confort de durată.

Trebuie să recunosc că acest produs mi-a stârnit pe deplin interesul și sunt foarte nerăbdătoare să-l încerc și să revin, așa cum v-am obișnuit, cu un review pe blog. Acest produs inovator este deja disponibil în farmacii și are un preț recomandat de 72 RON.


A voastră, 
Rally

Monday, June 23, 2014


Bună tuturor!


Am avut dintotdeauna o piele foarte sensibilă și albă, albă de tot, mai alb de atât nu se poate. Nu de puține ori, în copilărie și adolescență, eram luată peste picior de prieteni, din cauza pielii mele de ”brânză telemea”, cum îmi spuneau ei, mai ales vara. Îmi era așa o ciudă când vedeam cum prietenele mele se puteau bronza cu ușurință, eu, în schimb mă înroșeam ca un rac și mă mai și mânca și ustura pielea de mama focului, dar răbdam ca ”baba la frumusețe” cu mult stoicism. Pe atunci nu știam ce înseamnă alergia solară - o reacție a sistemului imunitar la lumina solară ce se manifestă prin înroșirea pielii și senzație de mâncărime.

Nici Mama Natură și nici genetica n-au fost prea generoase cu mine, căci am moștenit o mulțime de alunițe de la părinți, pistrui, dar și greșelile și neglijența din adolescență și-au spus cuvântul asupra pielii mele.
Mama îmi răspundea mereu atunci când eu îi spuneam că am mai descoperit o aluniță pe corp și o întrebam mai mult retoric:
” - De ce trebuia eu să moștenesc și alunițele voastre?
   - Când erai doar un bebeluș aveai o piele impecabilă, fără niciun semn”.

Da, vremea a trecut, constat acest fapt implacabil zi de zi, și, pielea mea fină și impecabilă de bebeluș s-a maturizat încetul cu încetul lăsând loc pistruilor, alunițelor și semnelor de tot felul. Cu o așa piele sensibilă, soarele nu mi-a fost un prieten foarte bun. Preferam să stau la plajă vara între orele 9.00 și 11.00 cât să se fixeze calciul în oase, vorba doctorului și în rest, îl evitam pe cât posibil. Și vă spun cu mâna pe inimă, crescând la țară, este destul de greu.

Cu toată grija mea pentru pielea sensibilă din dotare, în adolescență, am făcut o mare greșeală. Eram în clasa a XI-a când am lucrat pentru prima și ultima dată în viață, timp de o săptămână, pe un șantier arheologic. Căutând cu entuziasm după rămășițele dacilor, am uitat complet de protecția solară, și, în câmp deschis, în prima zi, m-am copt efectiv. Dacă m-ați fi văzut, mi-ați fi plâns de milă nu alta, mâinile îmi erau roșii ca racul, alunițele de pe mâini, din culoarea maro, se transformaseră într-un verzui închis și scoteau foc nu alta, atât erau de fierbinți. Picioarele îmi erau și mai roșii, eram bronzată ca și fotbaliștii, cu jambiere, purtasem tricou și pantaloni scurți. Ce a urmat a fost chinul de pe Pământ. Nici cu toate cremele calmante din lume, nici cu toate remediile naturale din lume nu mi-am revenit. Efectul pățaniei s-a văzut în timp, în următoarele zile, mâinile și picioarele au început să mi se umfle, nu puteam să dorm de usturime și mâncărime, mă durea capul rău, deși purtasem pălărie, m-am umplut de vezicule care s-au spart, apoi mi s-au dus câteva straturi bune de piele, alunițele mă usturau de mama focului. Drept cadou, pe umeri m-am procopsit cu epoleți, nu, nu aceia la care vă gândiți, ci o piele zbârcită de parcă aveam 90 de ani, nu mai văzusem niciodată așa ceva, iar de acolo au rezultat mulți pistrui. A fost un chin, și acesta e un cuvânt prea finuț pentru câte am îndurat! Ei, și cu toate chinurile astea, am săpat în continuare și am mers zi de zi pe șantier până când a venit o altă grupă. Întâmplarea aceasta mi-au amintit-o colegii până și în albumul de final de clasa a XII-a, e memorabilă.


sensitive skin, sun protection


Mi-ar fi plăcut tare mult ca dirigintele nostru să nu ne li luat de la orele de ”Îngrijire corporală” care se predau din când în când la liceu, și să o fi lăsat mai domol cu atâta istorie, am mai fi descoperit informații utile.

Poate nu v-a făcut plăcere să citiți în detaliu despre pățania mea (nici mie, numai când mă gândesc la câte am îndurat, mă și ia cu frisoane!), însă am vrut să vă previn și pe voi asupra a ceea se poate întâmpla atunci când uiți de protecția solară, căci sunt aproape sigură că și voi ați trecut prin episoade de genul. În cazul acesta vina a fost exclusiv a mea, pentru că nu m-am informat din timp și nici nu am acordat suficientă atenție corpului meu.

Știați că expunerea la soare fără o protecție corespunzătoare are ca principale efecte: cancerul de piele, afectarea materialului genetic din celule, a ADN-ului, sau chiar a sistemului imunitar, îmbătrânirea prematură a pielii sau arsuri solare? Știați că melanomul, cel mai agresiv tip de cancer de piele, cu tot mai multe victime anual, rămâne încă un pericol neluat în seamă de populația Planetei? Știați că, în România, conform unor studii recente rata incidenței cancerului de piele este de 4,7 la suta de mii în cazul bărbaților și de 4,4 la suta de mii în cazul femeilor? Riscurile dezvoltării acestei maladii cu potențial letal ridicat se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Întâmplarea aceea m-a pus pe gânduri și, deși s-a petrecut cu ceva timp în urmă, am început să mă documentez serios asupra tuturor acestor aspecte și să-mi iau măsurile necesare de precauție. De asemenea, acest mic spațiu virtual mi-a fost de mare ajutor, deoarece am descoperit atât de multe lucruri utile pentru sănătatea mea. Acum, crema cu factor de protecție solară este cu mine mereu, nu doar vara sau la plajă, o aplic chiar și atunci când stau în casă, deoarece razele soarelui pătrund prin ferestre, asta dacă nu au sunt echipate cu filtre de protecție și își fac de cap cu pielea mea.

Trebuie să înțelegem că soarele este unul dintre pricipalii factori ai îmbătrânirii pielii, noi practic începem să îmbătrânim din clipa în care ne-am născut, vrem nu vrem, suntem organisme vii și trebuie să trecem prin ciclul vieții. Putem însă transforma soarele în cel mai bun prieten, dacă știm cum să ne protejăm corespunzător prin folosirea de creme cu factor de protecție adecvat, pe care să le alternăm în funcție de sezon, să evităm expunerea îndelungată la soare, mai ales când nivelul de radiații este la cote maxime (soarele este poziționat la zenit), să nu ne ferim să purtăm haine de protecție (da, există, haine care protejează împotriva radiațiilor solare), ochelari și, mai presus de toate să nu ne ambiționăm că dacă ne bronzăm cu ulei de măsline sau mâncăm morcovi o să ne fie bine.

Sfatul meu este să lăsăm informația și tehnologia să ne ajute. Sunt de lăudat campaniile de conștientizare tot mai frecvente în acest sens și produsele inovative pe care marile brand-uri de cosmetice le scot pe piață.
Astfel, am aflat cu bucurie că Eucerin, s-a gândit și la noi, persoanele care suferim de alergie solară și a creat o gamă special dedicată acestui aspect - gama Eucerin Sun- Allergy Protection, pe care mi-ar plăcea foarte mult să o pot testa, căci vreau să mă reîmprietenesc cu soarele.


sensitive skin, sun protection


Sunt foarte curioasă cum sunt aceste produse, mai ales că am citit că au o formulă avansată care are la bază două ingrediente active menite să lupte împotriva alergiilor solare. Este vorba despre:

  • Alpha-Glucosilrutin (AGR) - un flavonoid obținut din arborele Pulmeria şi modificat biotehnologic pentru ca proprietățile sale antioxidante să limiteze formarea radicalilor liberi.
  • Licochalcone A - un ingredient natural extras din rădăcina de lemn dulce care, în urma numeroaselor studii clinice, s-a dovedit a avea multiple efecte benefice asupra pielii (rol anti-oxidant, anti-iritant, anti-inflamator).

Dintre produsele din această gamă mi-au atras atenția:
  • Spray-ul transparent de protecție solară cu FPS 50, care oferă o protecție mare pentru corp. Datorită formulei lejere, este cel mai indicat şi pentru pielea acoperită de păr şi predispusă la acnee. Filtrele foarte eficiente UVA/ UVB (corespunzătoare standardelor UE) şi protecția suplimentară a celulelor din profunzime cu extract de rădăcină de lemn dulce garantează protecția împotriva deteriorării pielii induse de razele UV. Pielea este complet protejată - chiar şi în straturile profunde ale epidermei. Mi-a plăcut ceea ce am citit: are textură lejeră, nelipicioasă, nu lasă urme, este transparent, se absoarbe rapid, este rezistent la apă și la transpirație și nu conține conservanți.
  • Gelul-crema după plajă împotriva alergiilor solare - îmi plac produsele care au o astfel de textură și Doamne bine mai prinde un astfel de produs, care promite să ofere o îngrijire adecvată ce calmează şi regenerează pielea afectată de soare. Nu are parfum, nici emulgatori pentru a minimiza riscul de alergii, are o textură lejeră, calmează, răcorește și regenerează pielea iritată de soare și este compatibil cu pielea predispusă la alergii solare.
  • Gelul cremă împotriva alergiilor solare FPS 25 - conferă protecție medie UVA/UVB (în conformitate cu recomandările UE) pentru pielea predispusă la alergii solare. Protecție dovedită împotriva alergiilor cum ar fi erupția polimorfă la lumină (EPL) sau acneea estivală. La fel ca și celelate produse amintite mai sus are o textură lejeră și este rezistent la apă, nu conține parfum și nici emulgatori, a dovedit eficacitate şi compatibilitate cu pielea pacienților predispuși la alergii solare.

Îmi doresc mult să testez noua gamă Eucerin pentru protecție solară , așa că am răspuns prompt invitației adresate de Katynel. Să îmi țineți pumnii! Dacă voi câștiga și voi veți avea parte de o surpriză frumoasă.


Voi cum vă protejați de soare?


A voastră,
Rally


Notă: Pentru realizarea acestui articol, m-am inspirat din informațiile găsite pe site-ul companiei Eucerin România și articolul scris de Katynel pe blogul său.


Wednesday, April 17, 2013


Bună tuturor!


O vorbă din popor spune ”Până nu vezi, nu crezi”. Așa s-a întâmplat și în cazul meu; până să mă confrunt cu problemele actuale ale tenului meu, cuvinte precum ”acnee”, ”pustule”, ”rozacee”, ”ten sensibil”, ”ten mixt”, ”sebum” erau dintr-o cu totul altă poveste.


Despre tenul sensibil si ingrijirea lui


Actualmente, în cazul meu, vorbim despre un ten mixt, sensibil și capricios.
M-am întrebat adeseori ce se întâmplă cu organismul meu de mă trezesc cu diverse surprize pe față, unde greșesc atunci când îl îngrijesc și cum aș putea găsi răspunsuri care să mă conducă spre luarea unor măsuri salvatoare. Cu tenul mixt m-am procopsit în urma unor dereglări hormonale, care mi-au dat întreg organismul peste cap, și, cu această ocazie am observat că și sensibilitatea tenului meu s-a accentuat.

V-ați întrebat vreodată ce înseamnă să ai ten sensibil? 
Nici eu nu știam la început cu ce se mănâncă acest termen, de unde să-l iau, dar m-am documentat.
În primul rând, tenul sensibil nu caracterizează un tip de piele în sine, un ten sensibil poate fi și unul normal, și unul uscat, dar și unul mixt. Sensibilitatea pielii o asociem cu acneea, rozaceea, dermatita sau eczemele.

Cum ne dăm seama că avem un ten sensibil?
Un ten sensibil se manifestă prin apariția unor pete roșii, senzații de disconfort precum cea de usturime sau arsură, apariția de pustule. Netratat, un ten sensibil se va agrava cu fiecare zi care trece, consecințele fiind dintre cele mai neplăcute. Multe dintre noi nu conștientizăm această problemă și ignorăm diverse simptome (printre care se incluse și subsemnata, până mai ieri!). Cu tenul sensibil ne putem naște sau îl dobândim în timp, cauzele fiind diverse: poluarea din marile orașe, un regim de viață și alimentar haotic, problemele hormonale, folosirea de produse cosmetice neadecvate tipului de ten.

Fiind sub tratament dermatologic, acum câteva săptămâni am primit o ”mostră frumoasă” de sensibilitate din partea tenului meu, când, după rutina de dimineață făcută cu aceleași produse pe care le folosesc de ceva vreme,  m-am trezit cu o roșeață puternică pe ambii obraji, care m-a ținut vreo 3 zile, timp în care nu am mai știut ce să fac. Îmi erau roșii obrajii de parcă mă dădusem cu o tonă de blush, îmi ardea fața și mă ustura de numai. Parcă tenul îmi spunea ”Stop! Nu mă mai agresa!” Am întrerupt aplicarea pe față a soluției cu antibiotic, am aplicat strict o loțiune micelară pentru a îndepărta impuritățile, o cremă hidratantă și crema cu SPF 30, toate potrivite tenului meu. Senzația de usturime s-a mai calmat după ce am folosit apă termală, dar roșeața nu a dispărut decât după o vreme. A fost un episod extrem de neplăcut pentru mine și sper să nu se mai repete niciodată.

Ce-i facem tenului sensibil?
Recomandarea mea ar fi ca, în primul și în primul rând să stabiliți ce fel de ten aveți: normal, uscat, mixt, gras, pentru că de acolo pornește tot. Dacă vă regăsiți în simptomele tenului sensibil enumerate mai sus, atunci pe lângă tipicul vostru de ten, mai aveți o supriză în plus și trebuie să-i acordați atenția cuvenită.
  • Stabilește-ți un regim de viață cât se poate de echilibrat! Da, ușor de spus, greu de pus în practică, însă nu e imposibil. Mediul înconjurător nu putem să-l schimbăm întru totul, ar însemna să ne izolăm undeva la munte și adio civilizație, dar putem să ne creăm bariere împotriva factorilor nocivi din mediu. Dacă nu avem parte de suficiente ore de somn, dacă nu se hidratăm organismul corespunzător, dacă nu încercăm să ne alimentăm cât mai variat și sănătos, organismul nostru va avea de suferit, iar consecințele se văd imediat pe piele.
  • Consultă un medic dermatolog! Dacă ai un ten problematic, sfatul meu este să nu amâni întâlnirea cu medicul dermatolog. Acesta îți va spune ce fel de ten ai, ce produse să folosești, ce pași sunt de urmat pentru a trata acele probleme și te va sfătui cum să-l protejezi pe viitor.
  • Îngrijește-ți corect tenul! Odată ce ai stabilit ce fel de ten ai, acordă-i atenția cuvenită. Îngrijește-l cu produse care i se potrivesc. Dacă ai un ten mixt, spre exemplu și sensibil pe deasupra, demachierea trebuie să fie una blândă, să nu mai agraveze problemele existente, crema hidratantă folosită să nu încarce tenul și să nu uităm de crema cu SPF (cel puțin 30 pentru perioada de vară, până în 30 în sezonul rece!) Produsele adecvate fiecărui tip de ten folosite corespunzător ne vor ajuta să ținem sub control problemele acestuia și vor contribui în timp la rezolvarea lor.
  • Folosește produse bine formulate! Încearcă, pe cât posibil să eviți să pui pe față produse care conțin alcool, parfum și alți iritanți, deoarece folosirea lor îți va agrava problemele deja existente.

Mai tencuim fața?
Dacă avem un ten sensibil, asta nu înseamnă că nu mai trebuie să ne machiem. Produsele de machiaj trebuie alese și ele cu grijă, trebuie să fie potrivite nevoilor tenului nostru, trebuie să nu aibă ingrediente iritante și ideal ar fi să aibă și SPF. Alegerea unui fond de ten potrivit tenului nostru este extrem de importantă. Intrând în contact direct cu pielea, un fon de ten bun poate face minuni pentru pielea noastră, ne apără de radicalii liberi, hidratează și matifiază.

Eu, personal mă aflu în căutarea fondului de ten perfect care să suplinească nevoilor tenului meu mixt și sensibil. De curând am aflat că La Roche-Posay a lansat gama de fond de ten intitulată Toleriane Teint, gamă care este adaptată dermatologic tuturor tipurilor de piele, chiar și celei sensibile. Astfel, vorbim despre prima gamă de fond de ten care controlează reacțiile pielii sensibile pentru a oferi confort și un machiaj rezistent pe parcursul întregii zile.


Despre tenul sensibil si ingrijirea lui


Mi-ar plăcea să pot să încerc și eu acest fond de ten, mai exact, Toleriane Teint - fond de ten spumă cu efect matifiant, cu o formulă din câte văd inovatoare, drept pentru care m-am înscris la concursul dedicat bloggerilor organizat pe blogul Sabinei Cornovac. Vă puteți înscrie și voi în calitate de cititoare sau în calitate de bloggers.


Sper ca aceste informații să vă fie de folos!


A voastră, Rally!









recent posts